Péter Szijjártó: Ungaria şi Cipru au opinii similare privind problemele importante
Budapesta, marţi, 15 aprilie 2025 (MTI) - Ungaria şi Cipru au opinii similare privind problemele importante, de exemplu ambele ţări susţin pacea în Ucraina şi acţiunea fermă împotriva imigraţiei ilegale – a declarat marţi, la Budapesta, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó.
hirado.hu
82 napja
Imigraţie ilegală – În Ungaria au fost prinşi anul trecut aproape 16 000 de persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera
Budapesta, vineri, 3 ianuarie 2025 (MTI) - În Ungaria au fost prinşi anul trecut aproape 16 000 de persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera şi 132 de traficanţi de fiinţe umane, a declarat consilierul principal pentru securitate internă al premierului ungar, vineri, în emisiunea matinală a postului de televiziune M2. Deşi în comparaţie cu anii precedenţi, aceste cifre au fost mai mici, totuşi au însemnat o sarcină serioasă, a spus György Bakondi.
hirado.hu
184 napja
Menü