Viktor Orbán: Admiterea Ucrainei în NATO ar însemna un război imediat cu Rusia şi am risca astfel izbucnirea celui de-al treilea război mondial
Budapesta, marţi, 24 iunie 2025 (MTI) - Admiterea Ucrainei în NATO ar însemna un război imediat cu Rusia şi am risca astfel izbucnirea celui de-al treilea război mondial. De aceea, Ucraina nu trebuie admisă nici în NATO, nici în Uniunea Europeană. Interesul fundamental al securităţii Ungariei este să nu facă parte dintr-un cadru de integrare comun cu Ucraina - a scris prim-ministrul Viktor Orbán marţi pe pagina sa de socializare.
hirado.hu
13 napja
Péter Szijjártó: Ungaria sprijină activitatea OSCE şi chiar întărirea rolului său
Budapesta, marţi, 25 martie 2025 (MTI) - Cooperarea între Est şi Vest este esenţială pentru securitatea Ungariei, iar cea mai potrivită platformă pentru aceasta o oferă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), motiv pentru care Ungaria sprijină activitatea acesteia şi chiar întărirea funcţiei sale - a declarat, marţi, la Budapesta, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.
hirado.hu
104 napja
Menü